COMUNICAT

Având în vedere ultimele reglementări din partea Ministerului Sănătății și DSP, programul de duminică de la Cinema Florin Piersic va fi anulat.

 

Echipa noastră se pregătește pentru ca tu să poți urmări întâlnirea de duminică online, la ora 11, cu închinare și mesaj din partea pastorului Ninio! Tot ce trebuie să faci e să accesezi www.casatamplarului.ro/online pentru a putea urmări videoul împreună cu prietenii și familia. Te încurajăm să dați share și să informați pe cei care nu sunt prezenți pe social media.

 

Așa cum spunem întotdeauna, biserica nu este un loc, nu este condiționată de o clădire sau un spațiu. Biserica este Trupul lui Cristos. Biserica este acolo unde ești tu!

 

În acest weekend, avem ocazia să arătăm Clujului mesajul plin de speranță a lui Isus! Să arătăm că El e unicul care poate să ne umple de pace, dragoste și mântuire.

 

“Vă las pacea; vă dau pacea Mea. Nu v-o ofer așa cum o oferă lumea. Să nu vi se îngrijoreze și nici să nu vi se neliniștească inima.” Ioan 14:27 BVA

 

Rugați-vă împreună cu noi pentru protecție dar și pentru cei afectați de coronavirus (Covid-19)!

 

Ne vedem duminică pe ecrane!

Echipa Casa Tâmplarului Cluj-Napoca